Aeroportul „Vasil Levski” din Sofia a primit premiul ACI EUROPE pentru „Cel mai bun aeroport din Europa”, informează BNR. Distincția a fost acordată în categoria aeroporturilor cu un trafic de 5 până la 10 milioane de pasageri, a anunțat operatorul „SOF Connect”.
„Recunoașterea este un motiv de mândrie națională. Este rezultatul eforturilor a sute de profesioniști care, cu perseverență, viziune și responsabilitate, contribuie la funcționarea modernă și eficientă a celui mai mare aeroport bulgar. Distincția dovedește că Bulgaria poate fi lider și un etalon în domeniul transportului aerian, atunci când statul și sectorul privat lucrează mână în mână”, se arată în felicitarea adresată de viceprim-ministrul și ministrul Transporturilor, Grozdan Karadzhov.
În categoria sub 5 milioane de pasageri, distincția a fost acordată aeroportului „Cork” din Irlanda, în cea de 10-25 milioane de pasageri – aeroportului „Hamburg” din Germania, iar în cea de 25-40 milioane de pasageri – Aeroportului Internațional din Atena, iar pentru categoria de peste 40 de milioane de pasageri, distincția a fost acordată aeroportului „Fiumicino” din Roma, Italia.
Asociația ACI EUROPE numără peste 600 de aeroporturi din 55 de țări, care asigură peste 95% din traficul aerian din Europa.